Go to Top

Caracterul devolutiv al apelului in cadrul Procesului Penal

Termenul „devolutiv” provine din verbul latin „devolvo”, care inseamna a transmite, a face sa treaca ceva de la un subiect la altul.
Efectul devolutiv al apelului in cadrul procesului penal presupune trimiterea cauzei de la instanta de fond care a pronuntat hotarirea atacata – „judex a quo” – la instanta imediat superioara competenta sa solutioneze apelul – „judex ad quem”. Instanta de apel va supune hotarirea atacata examinarii atit in fapt cit si in drept si, daca este cazul, va adopta pe baza elementelor cauzei o solutie diferita de cea a primei instante. Nu se poate transmite de la prima instanta, la instanta de apel decit ceea ce a fost supus judecatii celei dintii instante.
Instanta superioara (de apel) va lua in considerare doar actele si faptele care au facut obiectul judecatii in instanta de fond. Suplimentar, fata de instanta de fond, instanta de apel se va putea pronunta asupra actelor si faptelor cuprinse in cererea de chemare in judecata cu care a fost investita instanta inferioara (de fond), in cazul in care prima instanta nu s-a pronuntat asupra acestora. Totodata, instanta de apel va putea schimba incadrarea juridica a faptei, fiind in masura sa adauge la fapta savirsita circumstanrte agravante sau atenuante.
De asemenea, instanta superioara investita cu judecarea apelului va trebui sa tina seama de consecintele pe care fapta le-a produs ulterior pronuntarii hotaririi atacate si sa ia in considerare exceptiile noi, care nu au fost ridicate in prima instanta si care pot fi invocate de catre partile participante in cadrul judecarii apelului.
Instanta de apel nu poate dispune in privinta acelor persoane care nu au figurat ca parti cu ocazia judecatii in prima instanta si nici sa modifice calitatea procesuala a partilor participante la judecata in prima instanta.
Efectul devolutiv al apelului nu presupune o reluare a judecatii care a avut loc in prima instanta, ci determina repunerea in discutie a cauzei printr-o noua judecata, cu elemente proprii, in scopul verificarii legalitatii si temeiniciei hotaririi atacate fara o desfiintare in prealabil a acesteia.
In ceea ce priveste motivele invocate prin cererea de apel si la interesele pe care le afirma apelantul, devolutiunea cauzei poate fi integrala sau partiala. Devolutiunea integrala – „ex integro” – se produce atunci cind instanta de apel este investita cu reexaminarea cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept. Prin devolutiunea partiala – „in partibus”¬ – instanta se va pronunta numai asupra acelor elementele de fapt si de drept care au format obiectul judecatii in cadrul instantei de fond.
Art.371 din Codul de Procedura Penala stabileste limitele efectului devolutiv al apelului, stipulind ca instanta superioara judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si numai in raport cu calitatea pe care apelantul o are in proces.
In ceea ce priveste caracterul devolutiv al apelului, doctrina imparte titularii dreptului de apel in doua categorii. Din prima categorie fac parte acei titulari care, prin calitatea lor procesuala, devolueaza atit fondul cauzei, cit si masurile adiacente fondului. Aceasta categorie cuprinde organul de urmarire penala (procuror) si partile participante la judecarea procesului penal:
• Apelul declarat de procuror produce un efect devolutiv integral „in rem” si „in personam”. Instanta de apel va judeca pricina sub toate aspectele si cu privire la toate persoanele care au fost parti in proces, efectul devolutiv putind sa opereze atit in favoarea cit si in defavoarea lor. Apelul procurorului isi pastreaza caracterul integral si in situatia in care, dupa expirarea termenului de apel, acesta si-a motivat apelul numai cu privire la anumite fapte sau persoane.
• In cazul apelului promovat de catre inculpat, cauza se devolueaza atit in ce priveste latura penala, cit si in ce priveste latura civila, dar numai in legatura cu propria sa situatie. Acesta nu poate invoca situatia altui inculpat.
• Apelul promovat de catre partea vatamata devolueaza cauza numai in ce priveste latura penala si numai in acele cauze in care actiunea penala se pune in miscare la plingere prealabila.
• Apelul promovat de partea civila devolueaza numai latura civila, insa instanta – din oficiu – va putea examina si aspectele laturii penale de care depinde corecta solutionare a pretentiilor civile.
• Apelul promovat de catre partea responsabila civilmente are un efect devolutiv limitat la interesele sale in cauza, respectiv asupra aspectelor ce privesc latura civila. Daca nu exista un apel contrar, instanta de apel va mentine solutia primei instante, fie exonerind partea responsabila civilmente de plata oricaror despagubiri, daca nu exista temeiurile de fapt sau de drept ale raspunderii civile pentru altul, fie reducind cuantumul despagubirilor stabilite prin hotarirea atacata.
Referitor la persoana, Art.371 alin.1 din Codul de Procedura Penala stabileste limitele judecarii cauzei la instanta de apel. Insa in ce priveste motivele de apel, Art.371 alin.2 prevede obligatia instantei ca, in afara temeiurilor invocate si cererilor formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele legalitatii si temeiniciei hotaririi atacate. Prevederile Art.371 alin.2 se completeaza cu principiul exprimat in adagiul „tantum devolutum quantum apellatum” – atit are cadere sa judece instanta de apel cit este atacata hotarirea primei instante.
Motivele invocate de apelant nu influenteaza efectul devolutiv, in sensul ingradirii lui. Simpla promovare a apelului, chiar daca acesta este nemotivat sau motivat gresit, este suficienta pentru a investi instanta de apel cu intreaga pricina. Astfel, instanta va fi obligata, in baza rolului sau activ, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, indiferent daca acestea au fost sau nu invocate de catre apelant si sa pronunte o solutie corespunzatoare legii si adevarului.
In virtutea efectului devolutiv al apelului, motivele de apel pot viza orice aspect al cauzei, inclusiv modificarea cadrului procesual, prin schimbarea incadrarii juridice a faptei. Oricare ar fi momentul solicitarii schimbarii incadrarii juridice, instanta de judecata este obligata sa respecte cerintele impuse de lege cu privire la aceasta institutie juridica, respectiv punerea in discutia partilor a noii incadrari si atentionarea inculpatului ca are dreptul sa ceara acordarea timpului necesar pentru pregatirea apararii.
O alta categorie de titulari ai dreptului de a introduce apelul in cadrul judecarii procesului penal include: martorii, expertii, aparatorii, interpretii, precum si orice alta persoana care, prin hotarirea pronuntata de catre instanta inferioara (de fond), a suferit o vatamare a intereselor sale legitime.
Aceasta categorie de subiecti de drept pot investi instanta de apel numai in ceea ce priveste aspectele auxiliare, adiacente ale fondului cauzei, celelalte aspecte putind fi supuse judecatii numai de catre restul subiectilor de drept, asa cum a fost explicat mai sus.

Av. Marian – Valeriu RADU